Ce este japandi design și cum putem avea interioarele perfecte
Dintotdeauna oamenii au apreciat conceptul de ”acasă” ca fiind atât un loc fizic, cât și un sentiment unic de apartenență, asociat cu membrii familiei și ai comunității din care fac parte. Aceștia au încercat să găsească, în permanență, de-a lungul istoriei, forma care să înglobeze atât confortul, cât și intimitatea, încetinirea ritmului ca odihnă și repausul. Nu degeaba se spune ”acasă e unde ți-e inima”, acest loc fiind primitor și iubit, pentru că aici se adună toți membrii familiei și prietenii, un adăpost și un sanctuar, oferind evadare din aglomerația și intruziunea lumii.
Cu toate acestea, mult gândit și prețuit ca ancoră a existenței noastre, casa nu este un concept așa de ușor de înțeles precum se presupune. La o investigație mai atentă, conceptul de casă este construit diferit din punct de vedere cultural; locuințele sunt construite și trăite în mod diferit în grupuri din toate colțurile lumii. A îmbrățișa toate nuanțele de semnificație, perspectivă, stil de viață și sentiment care se atașează de casă ne poate îmbogăți foarte mult perspectiva asupra lumii.
În această idee, a cunoașterii cât mai multor stiluri de locuire, putem descoperi mai ușor ceea ce ne aduce pace, confort și așezare în propria casă.
Ce este stilul japandi și cum a apărut
Când vine vorba despre stilul japandi, acesta ajută la crearea locuinței odihnitoare și liniștitoare la care tânjim cu toții. O combinație între stiluri japoneze și scandinave, acesta are la bază filosofia antică japoneză wabi-sabi, adică modul de viață care pune în valoare “slow living” (viața într-un ritm mai lent), mulțumirea și simplitatea, precum și practica scandinavă hygge (confortabil, plăcut), care îmbrățișează confortul, funcționalitatea și timpul de calitate alături de oamenii dragi, dincolo de provocările obișnuite ale vieții. Amândouă pun astfel focus pe frumusețea pe care o găsim zi de zi în imperfecțiune. Echilibrând aceste două tendințe, stilul japandi a prins avânt în lumea designului interior, îmbinând materialele naturale, liniile curate și lumina naturală, ca elemente caracteristice ale acestui stil de design hibridizat.
Japandi poate fi considerat o evoluție a minimalismului, concept care a devenit tot mai popular în ultimul timp. Cu toate acestea, el își are începuturile în anii 1850, când Japonia a început să facă comerț cu Occidentul, iar schimbul de mărfuri i-a inspirat deopotrivă pe designerii scandinavi și japonezi. În prezent, acest model de design interior continuă să crească în popularitate, pe măsură ce sustenabilitatea devine mai mult decât un accent, ci și o nevoie, în decorul casei. În acest sens, designerii au început să adauge elemente japoneze precum tatami (un covor tradițional japonez) și shoji (panou separator sub formă de ușă ori fereastră), dar și elemente scandinave precum lemnul și piatra, pentru a crea un stil unic.
De exemplu, tatami este acel covoraș făcut din planta de orez, pe care japonezii dorm, care a evoluat în patul foarte jos, la nivelul solului, care este foarte ușor și respirabil, benefic pentru coloana vertebrală și pentru un somn sănătos. Platforma de lemn care înconjoară salteaua aduce aminte astfel de covorașul tatami. Shoji poate fi reprezentat fie de o ușă, fie de o fereastră, ambele servind la delimitarea diferitelor spații, pentru mai multă intimitate, fiind format dintr-un cadru cu zăbrele și foi transparente. De multe ori, acesta este glisant, putând avea și formă fixă, cu balamale, permițând luminii naturale să pătrundă ușor.
4 elemente cheie ce se regăsesc în japandi design
Pentru a te bucura de caracteristicile benefice ale stilului japandi la tine acasă și pentru a le integra natural în designul casei tale, iată care sunt cele 4 elemente cheie de care să ții cont:
Minimalismul se impune ca regulă de bază în japandi, prin intermediul simplității, spațiilor aerisite și funcționale. Toate obiectele de mobilier și decorative sunt esențiale și servesc unui scop bine stabilit. Astfel, un paravan din lemn, un pat futon (un fel de saltea japoneză care se întinde pe jos înainte de culcare, iar la trezire se strânge; în prezent, noțiunea se referă la un pat la nivelul solului, așezat pe o platformă de lemn) sau un fotoliu din răchită vor adăuga un decor delicat dormitorului sau sufrageriei, în timp ce vazele din ceramică și candelabrele de cupru completează perfect atmosfera creată. Lipsa aglomerării creează locuințe deschise, luminoase, în linii curate, care sunt fie drepte, fie fluide și curbate.
Lumina este esențială și i se acordă o atenție deosebită, atât prin ferestrele mari, cu vitraje generoase, cât și în ce privește iluminatul artificial, prin intermediul lămpilor rafinate, dar stilate, care rămân fidele influențelor scandinave. Pe de altă parte, se pot utiliza și elemente de iluminat din lemn și hârtie, care cufundă interioarele într-o semi-lumină venerată de japonezi, așa cum este descrisă de Junichiro Tanizaki în lucrarea sa, In Praise of Shadows. Astfel, lumina este o modalitate de a aduce lumea naturală în spațiul de locuit, încorporând-o în design, prin spațiile mari vitrate, cât și prin pereții care o pun în valoare.
Culorile neutre imită elemente din natură, în tonuri calde, precum bejul și bronzul, dar și în tonuri reci, precum albastru și gri. Tonurile naturale de lemn, plantele verzi și articolele de decor cu pasteluri discrete sunt, de asemenea, prezente. Culorile acestea ar trebui să transmită o senzație de liniște și calm, în vreme ce culorile îndrăznețe pot fi un accent sau pot ajuta la punerea în valoare a anumitor elemente de design. Materiale precum salcâmul, pinul, stejarul, pielea sau piatra (betonul) pot fi găsite în interioarele japandi, întrucât materiile prime se potrivesc deosebit de bine cu tonurile pastelate.
Sustenabilitatea este o altă caracteristică definitorie a stilului japandi, deoarece piesele de mobilier sunt alese în așa fel încât să fie durabile, rezistente și atemporale. Așadar, calitatea acestora primează, fiind alese în combinație cu textile naturale precum inul, bumbacul sau ratanul. Sunt incluse și lemnul și bumbacul, iar ca articole decorative, găsim obiecte lucrate manual, realizate din lut, ceramică, piatră și sticlă.
Filosofia de locuire în cartierele h4l este compatibilă cu stilul japandi, care pune preț pe funcționalitate minimalistă și măiestria formei, care servesc scopului pentru care au fost create. La fel ca mișcarea japandi, care a apărut ca alternativă la stilurile de design ostentative, încărcate și nesustenabile, h4l a luat naștere pentru a redefini standardele în construcția caselor și apartamentelor din România. Cu accent pe fericirea locatarilor, pe însuflețirea vieții și frumusețea simplității, h4l îmbină eficient inovația, eficiența și sustenabilitatea, creând locuințe în care ”acasă” devine o stare de bine de neînlocuit.
Acest articol există și în limba engleză aici – What is Japandi design and how can we have the perfect interiors