Cum putem adăuga viață și conexiune în spațiile noastre prin design biofilic

Într-o lume modernă agitată și tot mai urbanizată, parcă uităm de frumusețea și puterea vindecătoare a naturii. Suntem înconjurați de clădiri de beton și asfalt, iar verdele proaspăt al plantelor, al ierbii și al copacilor pare, uneori, să fie doar o amintire îndepărtată dintr-un trecut mai simplu. Dar, pentru că suntem ființe naturale, simțim nevoia să trăim în armonie cu mediul înconjurător.
Designul biofilic (biophilic design) explorează relația dintre oameni și natură prin integrarea elementelor naturale în arhitectură și designul interior, având ca scop recrearea conexiunii noastre înnăscute cu mediul natural și aducerea acestuia în spațiile în care trăim, lucrăm și ne relaxăm. Această ”arhitectură a vieții” se manifestă prin folosirea materialelor naturale, expunerea la lumină naturală, încorporarea vegetației și crearea unor spații care promovează interacțiunea și relaxarea în natură.
Tocmai pentru că petrecem o bună parte din viețile noastre între patru pereți, acasă sau la birou, separați de natură, nevoia de a o aduce la interior a devenit din ce în ce mai mare. Conștientizăm și simțim din ce în ce mai mult felul în care ne poate afecta starea de spirit spațiul ce ne înconjoară. Mai mult, pe măsură ce înaintăm tot mai mult spre orașe și petrecem tot mai mult timp în interior, interacțiunea noastră cu natura se diminuează. Designul biofilic este o abordare contemporană care încearcă să valorifice sistemele naturale în mediul construit de oameni, pornind de la conceptul de „biofilie” – iubire față de tot ce este viu. Termenul a fost popularizat de biologul american Edward O. Wilson în anii 1980, când a observat cum creșterea ratelor de urbanizare duce la o deconectare de lumea naturală. Astfel, biofilia devine tot mai importantă pentru sănătatea și bunăstarea noastră în mediul construit.
Avantajele designului biofilic în spațiile de locuit

Designul biofilic oferă numeroase avantaje pentru persoanele care trăiesc în medii în care acesta este prezent. Conexiunea cu natura prin intermediul designului biofilic poate îmbunătăți starea de bine și sănătatea generală. Expunerea la elementele naturale și accesul la lumină naturală au fost demonstrate că reduc nivelul de stres, îmbunătățesc concentrația și productivitatea, stimulează creativitatea și cresc sentimentul de fericire și satisfacție în mediul construit. Designul biofilic contribuie, de asemenea, la reglarea ritmurilor circadiene și la îmbunătățirea calității somnului.
Principiile cheie ale designului biofilic includ contactul vizual cu natura, utilizarea luminii naturale, prezența plantelor și a elementelor naturale, utilizarea formelor și texturilor inspirate de natură, crearea de spații pentru interacțiune cu natura, îmbunătățirea calității aerului, reducerea nivelului de zgomot, promovarea conectării sociale, încurajarea activității fizice, stimularea productivității și a performanței cognitive, precum și beneficii pentru sănătatea mentală și bunăstarea. Toate acestea contribuie la crearea unui mediu armonios, care favorizează sănătatea și bunăstarea fizică și mentală a oamenilor și îi ajută să se simtă conectați și în armonie cu natura în mediul construit.
Design biofilic în cartierele h4l

h4l abordează designul biofilic în mod inovator și integrat în cartierele rezidențiale pe care le construiește. În aceste cartiere verzi este pus un accent deosebit pe crearea unui mediu în care natura și oamenii să coexiste în armonie. Prin intermediul arhitecturii moderne, a spațiilor verzi generoase și a integrării unor elemente naturale, h4l își propune să ofere locuitorilor săi experiențe autentice de trăire a naturii chiar în comunitatea lor.
Unul dintre aspectele cheie ale acestui concept în cartierele h4l este amplasarea optimă a spațiilor, luând în considerare orientarea corectă pentru a utiliza eficient lumina solară. De asemenea, h4l oferă o varietate de tipuri de apartamente adaptate nevoii omului modern de a se conecta cu mediul înconjurător, precum și o serie de spații dedicate pentru relaxare și socializare în aer liber, grădiniță și locuri de joacă, zone comerciale, sală de fitness, work office și multe altele. Toate apartamentele din cartierele h4l au terase spațioase, care pot fi amenajate după bunul plac, integrând cât mai multe plante și flori, experimentând chiar poate cu micro-grădinăritul. De altfel, grădinile proprii din cartierul h4l THE VILLAGE, accesul la spații verzi generoase și spațiile comune pentru viața socială sunt alte caracteristici ușor de observat ale designului biofilic în cartierele h4l.
h4l se angajează să creeze comunități în care oamenii să se simtă conectați cu natura și să aibă o calitate ridicată a vieții. Prin promovarea biophilic designului, h4l dezvoltă spații care încurajează interacțiunea socială și activitățile în aer liber. Aceste cartiere sunt concepute pentru a oferi locuitorilor lor acces facil la spații verzi, precum parcuri și grădini comunitare, precum și pentru a integra elemente naturale, dar și materiale prietenoase cu mediul în structura construcțiilor.
Un alt aspect important al biophilic designului în cartierele h4l este accentul pus pe durabilitate și protecția mediului. h4l adoptă soluții ecologice și sustenabile în cadrul cartierelor rezidențiale, precum fațada ventilată, centrala de cartier, ferestrele cu vitraje generoase pentru utilizarea luminii naturale pe tot parcursul zilei. În aceeași măsură, oamenii sunt încurajați să iasă afară, să petreacă timp de calitate unii cu alții în cadrul comunității, dar și să meargă mai mult pe jos, cu bicicleta ori cu orice alt mijloc de transport sustenabil.
În toate cartierele, peste 33% din suprafața acestora sunt ocupate de spațiile verzi, iar în cadrul unor cartiere h4l, cum este h4l THE VILLAGE, regimul de înălțime este foarte redus, practic mai mult de 500 de copaci vor fi mai înalți decât clădirile din cartier. Astfel, h4l creează comunități în armonie cu natura și care au un impact redus asupra mediului înconjurător.
În concluzie, designul biofilic, acea arhitectură a vieții se manifestă din plin în cartierele h4l, care însuflețesc viața, oferind oportunitatea de a ne reconecta cu natura și de a crea spații care ne îmbunătățesc calitatea vieții. Cartierele h4l arată cum acest concept arhitectural poate fi integrat în mod creativ și funcțional în comunități rezidențiale, promovând o conexiune autentică cu mediul înconjurător și creând un cadru propice pentru trăirea unei vieți echilibrate și sustenabile.
Acest articol există și în limba engleză aici – How we can add life and connection to our spaces through biophilic design